2. Transparență și standarde pentru sursele folosite
Răspunsurile (verificările) pe care le scriem pentru afirmațiile/ promisiunile/ răzgândirile analizate citează doar surse oficiale de date/informații, cum ar fi:
- documente oficiale publicate de instituții ale statului român (primării, ministere etc);
- documente oficiale publicate de instituții ale UE (Comisia Europeană, EUR-Lex etc);
- seturi de date deschise publicate de statul român (data.gov.ro);
- statistici oficiale publicate de statul român (Institutul Național de Statistică, INS) sau de Uniunea Europeană (Eurostat);
- informații oficiale publicate de organizații internaționale (OECD, Freedom House, WHO etc);
- informații economice publicate de bănci naționale/ internaționale sau de alte organizații economice de renume internațional (PWC, Statista.com etc);
- informații/știri publicate de ziare de renume internațional (The Guardian, Euractiv, Politico), sau de ziare locale susținute oficial de programe internaționale pentru sprijinirea democrației (Europa Liberă România);
- video-uri publicate de instituții ale statului român (Guvernul României etc), sau video-uri publicate de posturi de televiziune care și-au dovedit imparțialitatea în campaniile/dezbaterile electorale organizate în ultimii 2 ani (TVR - postul public de televiziune din România, Știrile ProTV).
Pentru informații cronologice (de genul cronologia carierei unui funcționar public, cronologia evoluției unui partid politic, etc), folosim:
- Wikipedia.ro;
- website-ul Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului României.
Publicăm mereu link-ul (legătura) către sursele de date/informații pe care le cităm, sau explicăm cum poate fi găsit un document citat care nu are link propriu (în cazul surselor de date/informații care pot fi accesate online doar folosind un buton de tip "Descarcă documentul"). Acest lucru este esențial pentru ca cititorii noștri să poată verifica singuri sursele de date/informații pe care le cităm.
În cazul în care nu găsim sursa primară pentru un argument folosit într-un răspuns (o verificare) scris(ă) de noi, atunci explicăm de ce am folosit o sursă secundară pentru a susține acel argument. Un astfel de caz găsiți aici.
În cazul afirmațiilor-cheie (cum ar fi cheltuirea unei sume foarte mari de bani publici), folosim în răspunsurile (verificările) noastre mai mult de o sursă de date/informații, vezi un exemplu aici.
Dacă considerăm că o sursă de date ar putea dispărea în viitor, atunci publicăm și o copie digitală a acelei surse, pe site-ul nostru (pe lângă link-ul către versiunea online a acelei surse). Iată un exemplu aici (vezi primul document PDF de la lista "Surse", care arată ce datorie publică imensă avea în ianuarie 2026 societatea comercială care administrează transportul public de suprafață din București).
În plus, site-ul Dignitas folosește o unealtă proprie (plugin) care creează o versiune arhivată pentru fiecare link (legătură) folosit în textul afirmațiilor și al răspunsurilor. Pentru a vizualiza versiunea arhivată a unui link (legături) de pe Dignitas, poziționați mouse-ul deasupra unui link și veți vedea un text de tip sugestie (tooltip) deasupra link-ului, care spune "Există o versiune arhivată pentru această legătură" și care conține link-ul propriu-zis către versiunea arhivată.