Cum adaug un autor?
Ce autori pot să adaug?
Pentru a fi de interes, un autor trebuie să întrunească aceste criterii:
- Existența. Trebuie să puteți oferi o legătură externă care să demonstreze credibil existența autorului.
- Calitatea oficială. Dignitas se ocupă doar de afirmații ale funcționarilor publici. Pentru a consemna apartenența acestor funcționari, definim ca autori și partidele politice și structurile de stat (ministere, primării etc.)
Profilurile de autor care se abat de la aceste criterii vor fi, probabil, raportate și închise. Vezi și criteriile de acceptare a afirmațiilor (presupunem că adaugi un autor pentru a-i adăuga o afirmație în Dignitas).
Subliniem că notorietatea autorului nu este un criteriu necesar. Dimpotrivă, la Dignitas considerăm că este importantă consemnarea afirmațiilor tuturor funcționarilor publici la toate nivelurile administrative.
De asemenea, asigură-te că autorul nu există deja în Dignitas (caută-l după nume).
Pașii pentru adăugarea unui autor
Vei avea nevoie de un cont Dignitas. Autentifică-te, apoi navighează la panoul de control sau la pagina principală. Acolo vei vedea legătura spre pagina adaugă un autor.
Pe această pagină ai de completat cîmpurile:
- Nume: Introdu numele sub care autorul este cel mai cunoscut.
- Genitiv lung și scurt: Vezi secțiunea următoare pentru logica acestor valori.
- Alias: Opțional, adaugă alte nume sub care este cunoscut autorul: numele cu/fără al doilea prenume, porecle, acronime etc. Acestea vor face autorul mai ușor de găsit printr-o căutare.
- Tipul: Alege unul dintre tipurile disponibile.
- Culoare: Pentru partidele și alianțele politice poți alege și o culoare. Caută una cît mai apropiată de culoarea adoptată oficial.
- Relații: Adaugă una sau mai multe relații. În prezent poți nota următoarele tipuri de relații:
- apartenența unei persoane la un partid;
- apartenența unui partid la o alianță;
- calitatea de funcționar public (primar, ministru, parlamentar etc.);
- asocierea unei persoane la o firmă;
- rudenia apropiată între două persoane (soț/soție, fiu/fiică, frate/soră, părinte, cumnat/cumnată, socru/soacră, ginere/noră);
- rudenia îndepărtată între două persoane (verișori, nepoți etc.).
- Profil: Cîteva fraze despre autor. Există o limită de 4.000 de caractere pentru acest cîmp. Scopul Dignitas nu este să înlocuiască Wikipedia.
- Legături externe: Unul sau mai multe URL-uri care atestă existența acestui autor. Un autor nesusținut de minimum o sursă va fi, cel mai probabil, raportat și închis ca neverificabil.
- Imagine: Opțional, o imagine de profil a autorului (o fotografie a persoanei sau un logo al partidului). Încercați să adăugați o imagine oficială, de exemplu imaginea de profil de pe Facebook. Încercați să adăugați o imagine pătrată. Pentru logouri, preferăm imagini vectoriale (în format SVG), deoarece se scalează mai bine la rezoluții mici decît alte formate.
Apoi salvează pagina. Autorul este acum activ, iar tu și alți utilizatori ai Dignitas puteți începe să-i atribuiți afirmații.
După salvare, vei ajunge la pagina autorului. De aici poți edita fiecare relație pentru a-i adăuga una sau mai multe surse credibile care consemnează relația. Te încurajăm să faci acest lucru.
Genitivul lung și scurt
Aceste valori sînt opționale și se aplică doar instituțiilor, nu și persoanelor. Dacă preferi, ignoră aceste valori, iar un moderator le va completa în locul tău.
Dorim ca informațiile din Dignitas să fie citite de oameni, nu de roboți. Să considerăm un partid, de exemplu Partidul cu Nume Răsunător și un membru al său, Ion Popescu. Pe pagina lui Ion Popescu va apărea informația Membru Partidul cu Nume Răsunător, ceea ce este incorect din punct de vedere gramatical. Aici este utilă forma de genitiv lung: Membru al Partidului cu Nume Răsunător.
Dar prezentarea încă nu este perfectă: legătura este acum pe întregul text al Partidului cu Nume Răsunător. Ar fi mai bine să excludem al din subliniere: Membru al Partidului cu Nume Răsunător. Putem indica zona care dorim să conțină legătura folosind paranteze pătrate. Așadar, forma de genitiv lung recomandată este al [Partidului cu Nume Răsunător].
Unele instituții nu au nevoie de întreaga denumire la genitiv. De exemplu, dacă Ion Popescu este primar al Brașovului, atunci formularea Primar al Primăriei Municipiului Brașov este redundantă. Primăria Municipiului Brașov ar putea căpăta forma de genitiv scurt al [Brașovului]. Atunci pe pagina lui Ion Popescu va apărea formularea mult mai naturală primar al Brașovului.