context
Pe 23 iulie 2021, Prefectura Bucureștiului a declarat stare de alertă în Sectorul 1 la solicitarea primarului Clotilde Armand. Obiectul stării de alertă sînt gunoaiele pe care firma Romprest nu le mai ridică și care se acumulează pe străzile Sectorului 1. Primarul a convocat o ședință de consiliu local pentru rezilierea contractului cu Romprest. Consilierii PNL au lipsit de la această ședință. Ulterior, filiala PNL Sector 1 a publicat un comunicat pe pagina sa de Facebook, din care cităm:
Stimați cetățeni, grupul consilierilor PNL Sector 1 este prezent în Primărie, dar NU se prezintă la această mascaradă, din următoarele trei motive simple:
- Executarea contractului de salubritate ȚINE DOAR DE PRIMAR, iar primarul NU are nevoie de împuternicirea Consiliului Local pentru a cere instanței rezilierea contractului. Este liberă să facă pe cont propriu toate demersurile legale -- și să și le asume. Astfel, ședința de azi este doar o nouă mare păcăleală, o diversiune prin care se încearcă manipularea dumneavoastră, stimați cetățeni, și pasarea răspunderii la Consiliul Local.