În PNRR am inclus reforme importante. Pentru prima oară de când am intrat în UE, reformele pe care Comisia [Europeană] le cere în recomandările anuale de țară au atașate și niște sume: reforma sistemului de pensii, reforma funcției publice, reforma managementului la companii de stat, reforma asistenței sociale.

Cristian Ghinea March 11, 2021 sources:

1
context

Platforma cursdeguvernare.ro a organizat pe 4.03.2021 o conferință online cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, în care acesta a explicat în ce constă PNRR - Planul Național de Redresare și Reziliență. Afirmația sa poate fi urmărită începând cu minutul 09:15 al înregistrării conferinței.

În contextul crizei provocate de COVID-19, Uniunea Europeană a instituit un mecanism de redresare și reziliență (MRR), pentru a furniza un sprijin financiar eficace și semnificativ menit să accelereze implementarea reformelor sustenabile și a investițiilor publice conexe în statele membre. PNRR reprezintă planul fiecărei țări membre UE pentru a accesa aceste fonduri și granturi europene.

Detaliile despre PNRR-ul României se găsesc pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

goal
Verificăm (1) ce reforme importante sunt incluse în PNRR și (2) dacă Comisia Europeană a cerut explicit în recomandările anuale pentru România următoarele: reforma sistemului de pensii, reforma funcției publice, reforma managementului la companii de stat, reforma asistenței sociale.
PNRR
added by sonia on March 20, 2021
one answer
1

Ce reforme importante sunt incluse în PNRR?insert_link

Conform unui comunicat de presă al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, din 13 mai 2021, rezumatul reformelor majore incluse în PNRR este următorul:

  1. reforma pensiilor
  2. reforme în politica fiscală
  3. revizuirea cadrului legislativ al companiilor cu capital de stat
  4. revizuirea sistemului de salarizare în administrația publică
  5. crearea Băncii Naționale de Dezvoltare
  6. reforma administrației publice (un nou sistem pentru ocuparea funcțiilor publice)
  7. reforme în justiție
  8. transport fără emisii de carbon
  9. energie regenerabilă
  10. venitul minim de incluziune
  11. creșterea ratelor de reciclare

Scopul (1) este deci adevărat.

Ce recomandări a făcut Comisia Europeană către România, în raportul anual de țară?insert_link

Raportul de țară din 2020 privind România poate fi consultat aici și menționează următoarele "Priorități în materie de reformă" (paginile 28-76):

  1. finanțele publice și fiscalitatea
  2. sectorul financiar
  3. piața forței de muncă, educație și politici sociale
  4. competitivitate, reforme și investiții
  5. durabilitatea mediului.

Pentru a înțelege de ce Comisia Europeană ne cere:

  • reforma sistemului de pensii, vezi Caseta 4.1.1: Noua lege a pensiilor: adecvarea pensiilor și sustenabilitatea finanțelor publice (pagina 33);
  • reforma asistenței sociale, vezi Caseta 4.3.1: Monitorizarea performanței din perspectiva Pilonului european al drepturilor sociale (paginile 50-51);
  • reforma managementului la companiile de stat, vezi secțiunea Infrastructura de transport (paginile 60-61);
  • reforma funcției publice, vezi secțiunea Administrația publică și calitatea instituțiilor (paginile 69-70).

Scopul (2) este și el adevărat.

Markdown help: CommonMarkGitHub Flavored