De aproape 10 ani, Legea Educației prevede obligativitatea alocării a 6% din PIB pentru învățământ, dar niciun guvern nu a respectat până acum această prevedere.

Dan Barna · 14 octombrie 2019 · surse:

1
context

Afirmația a fost făcută de Dan Barna în programul său electoral, pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2019. Barna face referire la Legea educației naționale nr. 1/2011.

de verificat
Verificăm dacă (1) Legea Educației prevede obligativitatea alocării a 6% din PIB pentru învățământ și dacă (2) niciun guvern din perioada 2011-2019 nu a respectat această lege.
adăugată de sonia pe 26 februarie 2021
un răspuns
1

Pentru scopul (1):

Legea educației naționale nr. 1/2011 într-adevăr prevede la Articolul 8 următoarele:

Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare științifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv.

Tratez scopul (2): procentul din PIB acordat educației de-a lungul anilor.

Conform Băncii Mondiale (care folosește date de la UNESCO), procentele din PIB alocate pentru educație au variat între 2,8% și 4,3% între 2000 și 2017. O altă sursă de informații este Monitorul Educației și Formării, publicat anual de Comisia Europeană:

anul procentul sursa
2019 3,2% Monitorul Educației și Formării 2020
2018 2,8% Monitorul Educației și Formării 2019
2017 3,7% Monitorul Educației și Formării 2018
2016 3,7% Monitorul Educației și Formării 2018
2015 3,0% Monitorul Educației și Formării 2016
2014 3,0% Monitorul Educației și Formării 2018
2013 2,8% Monitorul Educației și Formării 2017
2012 3,0% Monitorul Educației și Formării 2016
2011 4,1 Monitorul Educației și Formării 2014


Edupedu explică și cum este evitată Legea 1/2011: prin ordonanțe de urgență. Bunăoară, Ordonanța 114/2018 spune în mod cinic:

Articolul 50. În perioada 2019-2021 nu se aplică prevederile art. 8 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

gavel adevărată
ajutor pentru Markdown: CommonMarkGitHub Flavored