Customize your cookie preferences

We respect your right to privacy. You can choose not to allow some types of cookies. Your cookie preferences will apply across our website.

We use cookies on our site to enhance your user experience, provide personalized content, and analyze our traffic.

Sunt declarat persoană non grata în Ucraina, pentru că am pus problema respectării drepturilor românilor din Cernăuți, și pentru că am militat pentru reîntregire națională.

George Simion · 20 septembrie 2024 · surse:

1
context

În cadrul unei emisiuni la ProTV, George Simion, candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale din 2024, a mărturisit că a fost declarat persoană non grata în Ucraina. El susține că motivul pentru care a primit această interdicție este că a ridicat problema respectării drepturilor românilor din Cernăuți, și pentru că a militat pentru reîntregire națională.

Vezi declarația exactă începând cu minutul 13:46 al interviului ProTV.

Conform Art. 9 al Convenției de la Viena (1961) cu privire la relațiile diplomatice, cineva care este declarat persona non grata (traducere din latină: persoană nedorită) nu mai este acceptat pe un anumit teritoriu.

de verificat
Verificăm dacă George Simion a fost declarat persoană non grata în Ucraina din cauză că a ridicat problema drepturilor românilor din Ucraina și pentru că a militat pentru reîntregire națională.
un răspuns
1

Un articol Europa Liberă România din 22 aprilie 2024 spune că Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a răspuns acestei publicații la întrebarea de ce este interzisă intrarea lui George Simion în Ucraina:

„Pe baza dovezilor privind activitățile antiucrainene sistematice care sunt contrare intereselor naționale ale Ucrainei și care încalcă suveranitatea statului și integritatea teritorială a acesteia, s-a luat decizia de a interzice accesul pe teritoriul Ucrainei a politicianului român menționat de dumneavoastră”, a precizat SBU pentru Europa Liberă.

Nu am găsit documente sau mărturii oficiale cu care să pot confirma independent motivul pentru care George Simion a fost declarat persoană non grata în Ucraina.

Afirmația este indecidabilă.

gavel indecidabilă
×