În România astăzi, avem forță de muncă cât are Ungaria, o țară cu jumătate din populația României.

Mircea Geoană · 16 septembrie 2024 · surse:

1
context

În cadrul unei emisiuni TV la Digi24, Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale din 2024, a declarat că România ar avea astăzi la fel de multă forță de muncă cât are Ungaria, deși Ungaria are de 2 ori mai puțină populație decât țara noastră. Acest lucru ar fi unul din motivele pentru care dezvoltarea României este lentă și ineficientă, în opinia lui Geoană.

De menționat că Mircea Geoană a luat în calcul doar forța de muncă din mediul privat, excluzând angajații la stat (bugetarii, care în România reprezintă cam 1,3 milioane de oameni). Vezi contextul declarației începând cu minutul 47:30 al interviului Digi24.

de verificat
Verificăm 1) dacă România are astăzi la fel de multă forță de muncă privată ca Ungaria și 2) dacă Ungaria are jumătate din populația României.
un răspuns
1

1) Forță de muncă în Ungaria și în România, în 2024insert_link

Iată cele mai recente statistici publicate pentru numărul de salariați din Ungaria și din România, pentru vara 2024 (lunile iulie și august):

țara salariați activi în total salariați bugetari salariați în mediu privat (milioane) sursa
Ungaria 4,765,000 655,000 4,1 A, B, C
România 5,734,090 1,294,016 4,4 D, E, F

Diferența dintre 4,1 milioane și 4,4 milioane este mică (sub 0,5), deci concluzia este că Ungaria are într-adevăr aproape la fel de multă forță de muncă privată ca România. Punctul 1) este deci adevărat.

Surse:

  • A - Oficiul Central de Statistică din Ungaria, statistici pentru "Ocuparea forței de muncă și șomaj" pe luna iulie 2024
  • B - Oficiul Central de Statistică din Ungaria, statistici pentru "Principalele date privind veniturile – instituții bugetare" pe luna iulie 2024
  • C - diferența dintre coloana 2 și coloana 3 din tabel, pentru Ungaria (valoare rotunjită)
  • D - Ministerul Muncii și Solidarității Sociale din România, statistici pe luna august 2024
  • E - Ministerul Finanțelor din România, statistici pe luna iulie 2024
  • F - diferența dintre coloana 2 și coloana 3 din tabel, pentru România (valoare rotunjită)

2) Populația în Ungaria și în Româniainsert_link

Iată cele mai recente statistici publicate pentru populația din Ungaria și din România, pentru anul 2022:

țara populația populația (milioane, valoare rotunjită) sursa
Ungaria 9,603,634 9,6 A
România 19,042,500 19 B

Se observă că populația Ungariei este jumătate din populația României. Punctul 2) este deci adevărat.

Surse:

  • A - Oficiul Central de Statistică din Ungaria, statistici pentru Recensământul din 2022 (populație rezidentă, conform ultimului recensământ efectuat)
  • B - Institutul Național de Statistică din România, comunicat de presă din iulie 2023 (populație rezidentă în 2022)

Concluzieinsert_link

Ambele puncte ale afirmației sunt adevărate. Ungaria chiar are aproape la fel de multă forță de muncă privată ca România, deși populația ei este de 2 ori mai mică decât a României. Afirmația este deci adevărată.

gavel adevărată
ajutor pentru Markdown: CommonMarkGitHub Flavored