România va beneficia de peste 1.000 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres și variante ocolitoare (...). Sunt doar câteva exemple, pe care le pot da și care pot fi finalizate în următorii patru ani.

Lucian Bode · 18 decembrie 2020 · surse:

1
context

La data afirmației, Lucian Bode era ministru al Transporturilor de un an și o lună. Iată fragmentele relevante din declarația sa:

Astăzi am participat la o ședință de lucru la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), alături de directorul general al companiei, Mariana Ioniță, și președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), Eugen Cojoacă. (...)

Dacă anul 2020 a fost un an bun în ceea ce privește contractarea, dar și implementarea, așteptările românilor sunt mari și sunt justificate în ceea ce privește anul 2021, dar și pentru următorii patru ani. Pentru noi este foarte important să realizăm ce am promis.

Împreună cu managementul CNAIR, am făcut un angajament public pentru următorii ani. România va beneficia de peste 1000 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres și variante ocolitoare. Când am spus asta, m-am gândit la circa 700 de km de autostrăzi și circa 300 km de drumuri expres. Aici am avut în vedere autostrada A7 - 340 de km care pot fi realizați, m-am gândit la autostrada Transilvania (fără tunelul Meseș) - 160 km care pot fi realizați în următorii ani, Sebeș-Turda, Lugoj-Deva sau la inelul Bucureștiului. Avem în vedere Drumul Expres Craiova-Pitești, Brăila-Galați sau cele două loturi (1 și 5) din autostrada Sibiu-Pitești.

Sunt doar câteva exemple, pe care le pot da și care pot fi finalizate în următorii patru ani. Aceste lucruri nu pot fi realizate fără documentații bine făcute, astfel încât să nu mai fie contestate de fiecare dată, fără transparență sau fără implicarea tuturor factorilor interesați în astfel de proiecte de infrastructură. (...)

de verificat
Verificăm dacă România are peste 1.000 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres și variante ocolitoare, până la finalul anului 2024 (când se încheie cei 4 ani menționați de Bode).
un răspuns
1

Conform CNADNR (Compania Națională De Administrare a Infrastructurii Rutiere), la finalul anului 2023 erau dați în folosință circa 1,000.5 km de autostrăzi și drumuri expres.

Cei peste 1.000 de km, de care menționa Bode în decembrie 2020, au fost atinși până la finalul anului 2023. Promisiunea este deci îndeplinită.

gavel îndeplinită
ajutor pentru Markdown: CommonMarkGitHub Flavored