Toate cele 24 de ținte și jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență asumate pentru primul trimestru al acestui an sunt îndeplinite din perspectiva responsabilității Guvernului.

Nicolae Ciucă · 31 martie 2022 · surse:

1
context

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat la finalul lunii martie 2022 că România este la zi cu îndeplinirea țintelor și a jaloanelor din PNRR, pentru primul trimestru al anului 2022.

Reamintim că în 2021, statele membre UE au pregătit planuri naționale de redresare și reziliență (PNRR), sub forma unui pachet de reforme și inițiative de investiție, care trebuie implementate până la finalul anului 2026. Finanțările pentru PNRR sunt decontate de Comisia Europeană și condiționate de îndeplinirea țintelor și jaloanelor din fiecare etapă de implementare specifică fiecărui PNRR aprobat.

În cazul în care țintele și jaloanele dintr-o etapă nu sunt îndeplinite, Comisia Europeană va deconta parțial acea etapă de implementare a PNRR, iar restul decontării se suspendă.

Descrierea PNRR-ului României pe componente, reforme asumate și bugete alocate poate fi citită aici.

de verificat
Verificăm dacă toate cele 24 ținte și jaloane PNRR, asumate pentru primul trimestru al 2022, au fost îndeplinite din perspectiva responsabilității Guvernului.
un răspuns
1

Pe site-ul monitorpnrr.eu, găsim că țintele și jaloanele aferente T1 2022 (trimestrul 1 al 2022) nu sunt toate bifate:

  • 19 sunt îndeplinite;
  • 2 sunt în întârziere;
  • 3 sunt blocate/în pericol.

Ținte/jaloane PNRR pentru T1 2022

Pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), găsim regulamentul de organizare a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență, care este condus de prim-ministru (art. 3) și care funcționează pe durata implementării PNRR (art. 4). Prin urmare, prim-ministrul este responsabilul direct pentru neîndeplinirea oricăror ținte/jaloane din PNRR.

Regulamentul de organizare și funcționare a Comitetului Interministerial de Coordonare PNRR (CIC PNRR)

Afirmația este mixtă, deoarece doar 79% din țintele/jaloanele pentru T1 2022 sunt îndeplinite.

Pe site-ul MIPE, cel mai recent comunicat de presă legat de ținte/jaloane îndeplinite deja este din 31.05.2022 și se referă la cele 21 ținte și jaloane aferente T4 2021. Nu am găsit nimic despre jaloanele și țintele aferente T1 2022.

Pe acest site al Comisiei Europene dedicat stării curente a PNRR-urilor în format grafic, nu am găsit nimic despre țintele/jaloanele României aferente T1 2022.

Pe acest site al Comisiei Europene, am găsit calendarul țintelor și jaloanelor din PNRR-ul românesc (agreat pe 17 mai 2022), dar nu și starea lor curentă.

gavel mixtă
ajutor pentru Markdown: CommonMarkGitHub Flavored