Exemple de transparențăinsert_link
PNRR a avut 12 dezbateri publice între 8 și 16 februarie 2021 (înregistrările video apar pe pagina principală a PNRR). Pe 26 mai 2021, premierul Florin Cîțu a prezentat PNRR în Parlament într-o ședință comună a Camerei Deputaților și a Senatului.
Restul articolului este o digresiune despre rolul secretului în negocieri.
Explicațiile lui Cristian Ghineainsert_link
Într-un interviu de pe 16 iulie la Aleph News (cu începere de la momentul 30:28), Cristian Ghinea a explicat limitele transparenței în negocierile pentru PNRR. Pe scurt,
- Orice fel de document de negociere cu orice fel de organism internațional este confidențial.
- Părțile implicate trebuie să poată spune deschis ce-și doresc.
- Comisia Europeană i-a reproșat părții române apariția în presă a unui document intermediar relativ neimportant.
- Guvernul român este singurul care a publicat nu doar planul, ci și anexele tehnice din care rezultă sumele și costurile și memorandumul de mandatare a MIPE.
clic pentru transcrierea integrală
Din principiu și din oficiu, orice fel de document de negociere cu orice fel de organism internațional este confidențial, este un document de lucru. Nu există, și vă provoc să-mi dați un exemplu, de tratat, de orice fel de negociere cu Comisia Europeană sau cu orice alt organism, care să fie făcut cu un fel de „publicăm tot”. Nu există, ăsta este sistemul de lucru. Și e normal să fie așa, pentru că oamenii trebuie să fie confortabili să spună deschis niște chestiuni.
A fost un moment în care un feedback primit de la Comisie pe primele variante a apărut prin presă, Repet: nu vă gîndiți că noi primim cîte o scrisoare la două luni. Noi primim zi de zi feedback, fie pe gură în videoconferințe, fie în scris. [...] După ce a apărut în presă acel document, care era ceva banal, [...] era ceva neutru, cei de la Comisie au avut o reacție speriată, au zis: „Păi, dacă voi publicați tot ce vă dăm noi, atunci nu vă mai dăm în scris nimic, vă dăm numai pe gură, stăm de vorbă”. Și am spus: nu. Noi ca Guvern, ca să maturizăm componentele, avem nevoie de feedback în scris, și atunci o să avem un circuit securizat prin care să fie clar cui circulăm aceste documente. Adică ministrului de linie pe o linie secretizată și el dă celor care trebuie să lucreze pe acela. Este ceva normal, dar repet: nu este ceva ce am adăugat eu. Doar am clarificat regimul acestor documente, care era, prin natura lui, secret de serviciu. Am folosit posibilitatea fiecărui ministru de a declara secret de serviciu informațiile cu care lucrează oamenii de acolo.
Sîntem cel mai transparent guvern în negocierile cu Comisia Europeană și în varianta publică. Repet: dacă dumneavoastră îmi dați un exemplu de guvern care negociază toate detaliile cu o entitate internațională public, îl mănînc pe guvernul acela. Nu așa se face. Doi: pînă la urmă nu feedbackul intermediar este important, ci pe ce anume cazi de acord. Noi am publicat întreg memorandumul detaliat cu mandatul de negociere al MIPE, am publicat și sîntem singura țară care a publicat chiar și anexele tehnice. [...] PNRR, în momentul ăsta, nu este un PDF, ci înseamnă cîte o componentă. Noi avem 15, care sînt în diverse variante. Noi trimitem la Comisie, Comisia ne dă feedback, mai trimitem încă o variantă. De pildă, componenta Transporturi, care a ajuns să aibă cîteva mii de pagini, cred că a avut patru sau cinci versiuni de lucru.
Practica internaționalăinsert_link
Nu există un răspuns simplu la întrebarea: Secretul în negocieri este bun, da sau nu? Ce putem face este să enumerăm criterii pe baza cărora putem decide. Internetul abundă în analize coerente despre complexitatea negocierilor, de exemplu privind Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), Parteneriatul transatlantic de comerț și investiții (TTIP), TTIP din nou. Iată cîteva criterii:
- Ajută secretul negocierilor ca guvernele să obțină cele mai bune acorduri pentru cetățenii lor?
- Ajută secretul negocierilor la creșterea șansei ratificării acestor acorduri? (TTIP și TPP nu au fost ratificate).
- Ajută secretul negocierilor la protejarea guvernelor de lobby și interese corporatiste?
Într-o analiză a negocierilor pentru Brexit, firma de consultanță elvețiană ExplainTrade explică în mod franc (și cu mult umor) că publicarea fiecare cuvînt dintr-o negociere are o utilitate limitată:
Deci este secretizarea bună? Mă zăpăcești, tocilarule.
Decizia mea este că negocierile comerciale au nevoie de mai multă supraveghere, dar a publica texte intermediare sau a primi echipa BBC4 în camera de negocieri nu este o soluție.
Arareori problema cu transparența acordurilor comerciale a fost că oficialii și conducătorii politici n-au spus destul. Ține suficient microfonul spre un ministru al comerțului și se va lansa inevitabil într-un elogiu despre epoca de aur a prosperității pe care cele mai recente negocieri o vor aduce garantat.
Dacă publicul vrea mai multă vizibilitate a acordurilor comerciale pe care le negociază guvernele în numele lor, presa trebuie să pună întrebări mai deștepte în numele publicului. [...] Comerțul nu este atît de complicat încît să nu putem prezenta o înțelegere funcțională a conceptelor-cheie într-o manieră accesibilă. Dar, dacă ne sustragem de la asta și le permitem comentatorilor și liderilor să scape cu platitudini vagi, cu fraze prefabricate și cu minciuni simple, păgubim mai mult dreptul publicului să afle decît faptul că nu există filmări cu mine discutînd timp de 3 ore ce înseamnă „gol” cînd vine vorba de containere de transport într-o rundă de negocieri.
PSD are dreptate că procesul de negociere a PNRR are și etape secrete, iar Cristian Ghinea confirmă acest lucru.
Pe de altă parte, PSD folosește cuvîntul „secret” în scopuri politice, ca pe o sperietoare care nu mai necesită demonstrație:
- PSD nu menționează părțile mari din proces care au fost publice. Putem argumenta că aceste părți sînt suficiente pentru a convinge un cetățean interesat că autorii PNRR nu au intenții insidioase.
- PSD nu justifică de ce ar fi un lucru bun inundarea (și plictisirea) publicului cu fiecare cuvințel scris în fiecare versiune intermediară a unui document de mii de pagini.
- PSD nu dă niciun exemplu de clauză nocivă care s-a strecurat în PNRR ca urmare a etapelor secrete.
Propun etichetarea afirmației ca omisiune și verdictul „în general falsă”.
