“ Rapoartele din țările dezvoltate, din Uniunea Europeană, din Statele Unite, arată că circa 7% dintre pacienții internați într-un spital dobândesc o astfel de infecție [nosocomială]. ”

Alexandru Rafila · 5 noiembrie 2022 · sources:

0
context

În cadrul unei emisiuni la postul TV Digi24, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății la acea vreme, a declarat că infecțiile asociate asistenței medicale din spitale (denumite și "infecții nosocomiale") nu pot fi evitate complet, ca dovadă că rapoartele din țările dezvoltate, cum ar fi țările din Uniunea Europeană sau SUA, arată că circa 7% dintre pacienții internați într-un spital dobândesc o infecție nosocomială pe durata internării în spital.

Vezi declarația exactă în format text mai jos, și în format video începând cu minutul 13:53 al înregistrării emisiunii TV:

(...) ele nu pot fi evitate. Există peste tot, iar rapoartele din țările dezvoltate, din Uniunea Europeană, din Statele Unite, arată că circa 7% dintre pacienții internați într-un spital dobândesc o astfel de infecție. (...)

to verify
Verificăm dacă rapoartele din țările dezvoltate (Uniunea Europeană, Statele Unite, etc) arată că circa 7% dintre pacienții internați într-un spital dobândesc o infecție nosocomială pe durata internării în spital.
one answer
0

Un raport al OECD publicat pe 18 noiembrie 2024 spune că în anii 2022-2023 în medie 7,1% dintre pacienții din UE dobândeau o infecție asociată asistenței medicale în timpul șederii în spital.

Figura 6.20 din raportul sus-menționat arată că media în țările UE este de circa 7%, în timp ce țări ca România și Bulgaria au sub 4% pacienți care dobândesc o infecție asociată asistenței medicale în spitale:

Captură de ecran pentru Figura 6.20 din raportul OECD intitulat 'Health at a Glance: Europe 2024' și publicat pe 18 noiembrie 2024. Graficul spune că media UE de pacienți care dobândesc o infecție asociată asistenței medicale în spitale este de circa 7%, în timp ce țările UE cu cel mai mic procent sunt Letonia, România, Bulgaria, iar țările UE cu cel mai mare procent sunt Portugalia, Grecia, Cipru.

Cum se explică faptul că România are mai puțini pacienți infectați cu nosocomiale în spitale, față de media europeană?

Subraportarea sistematică a infecțiilor asociate asistenței medicale este cea mai plauzibilă ipoteză, conform unui articol intitulat High Antimicrobial Consumption, Low Reported Infection Rates: An Ecological Analysis of HAI Surveillance Discordance Across EU/EEA Countries publicat de 4 autori români (Adriana Tatomirescu, Liviu Florian Tatomirescu, Suzana Turcu, Diana Ciuc) pe website-ul "Multidisciplinary Digital Publishing Institute", pe 17 iulie 2026.

Concluzie

Afirmația lui Alexandru Rafila este adevărată.

gavel true
Markdown help: CommonMark • GitHub Flavored • Parsedown