context
Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) și Asociația Industriei Fotovoltaice din România (RPIA) au lansat a doua ediție a Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă în România. Vezi aici obiectivele primei ediții, lansate în 2021.
La acest eveniment a participat și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care a declarat (printre altele) că:
Suntem una dintre țările care și-a asumat un plan foarte ambițios de decarbonizare. Astăzi discutăm de aproximativ 14% din energia produsă în România pe bază de cărbune. Din totalul energiei, 14% este din cărbune. În 2026, acest procent va fi de aproximativ 0,3% deci, practic, vom fi carbon free din perspectiva cărbunelui în doar câțiva ani de zile.
Discursul ministrului poate fi urmărit în înregistrarea video a evenimentului, începând cu minutul 49:44.
Reamintim că în decembrie 2019, Comisia Europeană a mărit ținta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră la cel puțin 55% față de 1990, până în 2030, ca parte a Pactului Verde European. Acest obiectiv se aplică tuturor țărilor membre UE.