România a fost în anii trecuți o țară net importatoare de masă lemnoasă.

Barna Tánczos · 29 septembrie 2022 · sources:

1
context

Într-un interviu acordat la Radio România Actualități, ministrul Mediului, Barna Tanczos, a afirmat următoarele lucruri pe tema volumului de lemn recoltat în țara noastră în ultima vreme:

România a fost în anii trecuți o țară net importatoare de masă lemnoasă. În jur de 25% din totalul masei lemnoase procesate sau consumate în România a provenit din import. Războiul a afectat puternic această balanță, pentru că din Ucraina s-a importat foarte mult, mai ales din zona de sud a țării, unde s-a procesat cantitate mare de masă lemnoasă din Ucraina. Nu suntem exportatori de masă lemnoasă. Nu sunt adevărate acele informații sau acele știri care spun că pleacă lemnul din România. Nu este adevărat. Sub 1%, mult sub 1% este procentul cantităților de masă lemnoasă exportate ca materie primă din România. România exportă foarte mult mobilă, foarte mult lemn procesat, ceea ce este bine, dar criza și războiul au afectat toate piețele din Europa.

Notă: articolul nu conține și înregistrarea audio a interviului, dar întrucât Radio România Actualități este principalul post de radio al Societății Române de Radiodifuziune (instituție finanțată de la bugetul de stat), vom considera transcrierea interviului ca fiind autentică.

to verify
Verificăm dacă în anii trecuți România a importat mai multă masă lemnoasă decât a exportat.
one answer
1

Conform Eurostat, în perioada 2011-2021, România a importat mai multă masă lemnoasă decât a exportat:

Grafic Eurostat: volumele de masă lemnoasă (exprimate în mii de metri cubi) pe care România le-a produs, exportat și importat, în anii 2011-2021

Însă datele Eurostat provin de la INS, care ia în calcul doar tăierile legale de păduri.

Dovezi care atestă volumul mare de tăieri ilegale de păduri în România:insert_link

  1. 2015: raportul EIA (Environmental Investigation Agency) spune că compania austriacă Holzindustrie Schweighofer era cel mai mare factor de tăieri ilegale în România, în perioada 2005-2015;
  2. 2016: un raport al FSC (Forest Stewardship Council) confirmă că compania Holzindustrie Schweighofer a fost implicată în comerțul cu lemn ilegal din România;
  3. 2018: raportul Greenpeace susține că în perioada 2013-2018, peste 20 milioane de metri cubi de lemn au dispărut fără acte oficiale; aceasta înseamnă în medie 3,33 milioane de metri cubi pe an tăiați ilegal - echivalentul a 180% din volumul anual mediu importat în anii 2013-2018 și echivalentul a 965% din volumul anual mediu exportat în aceași perioadă (conform Eurostat):

Volumul de lemn exploatat, importat și exportat de Romania în perioada 2013-2018, date Eurostat comparate cu date Greenpeace

  1. 2020: Comisia Europeană a îndemnat oficial România să pună capăt exploatării forestiere ilegale și să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (EUTR), care interzice întreprinderilor din sectorul lemnului să producă și să introducă pe piața UE produse obținute din bușteni recoltați în mod ilegal;
  2. 2022: raportul EuroNatur (partener oficial al EEA, Agenția Europeană de Mediu) arată că tăierile ilegale de păduri continuă în România, în ciuda procedurilor de infringement începute de Comisia Europeană în 2020.

Concluzie:insert_link

Ministrul Mediului se bazează pe datele oficiale INS (Eurostat) când susține că România a importat mai multă masă lemnoasă decât a exportat, în ultimii ani. Datele strânse de ONG-uri și alte instituții din afara țării îl contrazic. Afirmația este falsă.

Legendă pentru termenii folosiți de Eurostat:insert_link

Masa lemnoasă provenită din tăierea pădurilor se numește lemn rotund (lemn neprelucrat, roundwood, wood in the rough în engleză) și se împarte în 2 categorii (vezi PDF):

  • lemn rotund industrial (industrial roundwood în engleză), care include (printre altele):
    • cheresteaua (sawnwood în engleză);
    • peleții de lemn și alte aglomerate (wood pellets în engleză);
  • lemn de foc (fuelwood, wood fuel în engleză), care include:
    • cărbunii de lemn (wood charcoal în engleză).

Lectură suplimentară:insert_link

  • în 2015, compania austriacă Holzindustrie Schweighofer procesa în jur de 40% din producția totală anuală de lemn de esență moale a României. Compania comercializează peleți, brichete și cherestea în aproape toate statele Uniunii Europene; are 4 unități de producție în România (la Sebeș, Rădăuți, Reci și Comănești), însumând o capacitatea anuală de prelucrare de 561.000 tone doar pentru categoria peleți de lemn;
  • în 2019, UE era cea mai mare consumatoare de peleți de lemn din lume (27 milioane de tone);
  • în 2021, un raport al Comisiei Europene spunea că 14% din biocombustibilul (lemnul de foc și derivatele din lemn, incluzând peleții de lemn) folosit în Europa aveau origine necunoscută.
gavel false
Markdown help: CommonMarkGitHub Flavored