Constituția României tratează în două locuri desemnarea prim-ministrului.
Capitolul II (Președintele României), articolul 85 (Numirea guvernului) specifică:
(1) Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru și numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
Capitolul III (Guvernul), articolul 103 (Învestitura) specifică:
(1) Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului.
Avînd în vedere că la aceste alegeri parlamentare niciun partid nu a obținut majoritatea absolută (adică 50% + 1 din voturile exprimate), Articolul 103 (1) îi cere Președintelui să consulte toate partidele reprezentate în Parlament. Constituția nu face nicio referire la clasamentul partidelor la alegeri. Desigur, articolul 103 (2) spune că prim-ministrul desemnat trebuie să primească votul de încredere al Parlamentului. Termenul vot de încredere nu este definit în Constituție (o scăpare ridicolă), deci îl interpretăm în sensul natural de „vot cu majoritate de 50% + 1”. Așadar, Președintele va urmări să desemneze un candidat de prim-ministru care să obțină o majoritate în Parlament. Dar această majoritate poate să includă sau nu partidul cel mai bine clasat la alegeri (în acest caz, Partidul Social Democrat).
Afirmația Gabrielei Firea este falsă.