România trăiește coșmarul facturilor uriașe la energie din cauza liberalizării haotice a pieței, decisă de guvernele trecute.

Gabriela Firea · 17 ianuarie 2022 · sources:

1
context

În 2021 prețurile la gaz natural și energie electrică în Uniunea Europeană au crescut de peste cinci ori. Conform The Guardian,

Europa s-a găsit în miezul unei crize energetice începînd de anul trecut, cînd ridicarea restricțiilor Covid-19 a pus presiune uriașă pe stocurile scăzute de gaz natural. Prețurile de referință au crescut de peste cinci ori din ianuarie 2021, împovărînd consumatorii și firmele și periclitînd redresarea economică a regiunii.

În acest context, coaliția de guvernare PNL-PSD-UDMR ia în calcul măsuri compensatorii pentru sprijinirea populației, cum ar fi plafonarea prețurilor la 46% sub nivelul pieței și reducerea TVA pe energie la 5%. Într-un articol pe Facebook, Gabriela Firea, prim-vicepreședinte al PSD și ministru al familiei și egalității de șanse în Guvernul Ciucă, a declarat:

Pe de altă parte, atragem atenția că România trăiește coșmarul facturilor uriașe la energie din cauze liberalizării haotice a pieței, decisă de guvernele trecute.

to verify
Verificăm dacă creșterea prețurilor la electricitate și gaz natural poate fi atribuită liberalizării piețelor respective.
one answer
1

Există trei dovezi care contrazic teoria că prețul energiei a crescut doar datorită liberalizării:

1. Creșterea poate fi observată în toate țările, nu doar în România. Scumpiri semnificative au avut loc în toată Uniunea Europeană, cu reverberații în Asia și chiar și în SUA, în ciuda producției proprii de gaze naturale în această țară.

2. Liberalizarea a început încă din 2013. Conform Legii 123/2012, ANRE a organizat eliminarea treptată a reglementărilor de preț la energie electrică (articolul 22(8)) și la gaze naturale (articolul 179(3)):

  • Pentru energie electrică, procesul a durat de la 1 iulie 2013 la 31 decembrie 2017.
  • Pentru gaze naturale, procesul a durat de la 1 iulie 2013 la 1 octombrie 2018.

Vezi și rezumatul HotNews. Ulterior, Guvernul Dăncilă a extins aceste termene prin Ordonanța 114/2018, lăsînd ANRE să continue să reglementeze prețurile pînă în februarie 2022.

În final, după modificarea Ordonanței 114/2018 sub guvernul Orban, liberalizarea s-a produs la 1 ianuarie 2021.

3. Specialiștii oferă alte explicații. Articole de pe BBC, The Guardian, Forbes, American Petroleum Institute enumeră alte cauze:

  • O iarnă 2020-2021 mai friguroasă, care a secătuit rezervele de gaz natural.
  • O vară 2021 relativ fără vînt, ceea ce a redus aportul energiei eoliene în amestecul energetic.
  • Temperaturile ridicate din vara lui 2021 (cea mai caldă vară consemnată vreodată).
  • Rezervele scăzute după reducerea producției în 2020, cînd cererea a scăzut mult.
  • Cererea ridicată în 2021 pe fondul redresării economice după pandemie (nu doar în UE, ci și în China).
  • Incertitudinea legată de aprobarea gazoductului Nord Stream 2, în special pe fundalul agresiunii Rusiei față de Ucraina.
  • Refuzul Rusiei de a crește exporturile către Europa, dincolo de obligațiile contractuale.
  • O scumpire similară a cărbunelui ca variantă alternativă.

Afirmația Gabrielei Firea este falsă. Ea ar putea avea sens cel mult în mod tautologic: dacă ții prețul sub controlul statului (adică nu-l liberalizezi), atunci el nu va crește...

gavel false
Markdown help: CommonMarkGitHub Flavored