Vom renunța la taxa de habitat și [vom] reveni la un tarif rezonabil pentru serviciul de salubrizare pentru cetățeni și pentru agenții economici.

Radu Mihaiu · 28 august 2020 · surse:

1
context

Pe 1 martie 2019 s-a instituit în Sectorul 2 "taxa de habitat", cu destinație specială de salubrizare, fiecare cetățean fiind obligat să plătească 9,42 lei/ persoană/ lună (cost inițial, majorat ulterior). Odată cu implementarea taxei de habitat, locuitorii sectorului 2 nu mai plăteau la întreținere niciun alt tarif către societatea de salubrizare. Anumite categorii de cetățeni au fost scutite de la început de această taxă.

Radu Mihaiu, candidatul dreptei la alegerile locale din 2020 pentru Primăria Sectorului 2, a promis în programul său electoral desființarea taxei de habitat și înlocuirea ei cu o taxă rezonabilă, atât pentru cetățeni cât și pentru agenții economici.

Notă: Întrucât website-ul radumihaiu.ro nu afișează o dată calendaristică pentru publicarea programei sale electorale, am ales ca dată oficială pentru această promisiune prima zi din campania electorală pentru alegerile locale din 2020, adică 28 august 2020 (conform calendarului oficial al alegerilor locale din 2020).

de verificat
Verificăm dacă în decursul mandatului său, primarul Radu Mihaiu a desființat taxa de habitat și a înlocuit-o cu o taxă rezonabilă pentru persoane fizice și juridice, în sectorul 2.
un răspuns
1

Pe 29 octombrie 2020, Curtea de Apel București a anulat definitiv taxa de habitat din Sectorul 2, care fusese introdusă prin HCLS2 nr.32/21.02.2019. Procesul de anulare a acestei taxe fusese început cu un an în urmă (1.11.2019) de către USR Sector 2, în frunte cu Radu Mihaiu.

Actualizare 4 aprilie 2024:

Conform Hotărârii Consiliului Local Sector 2 nr. 80/25.02.2021:

  • taxa de habitat s-a desființat pentru utilizatorii non-casnici*, începând cu data de 30.06.2021;
  • începând cu data de 01.07.2021, finanțarea serviciului public de salubrizare – gestionare deșeuri de la utilizatorii non-casnici* se realizează prin tarife adoptate de autoritățile administrației publice locale, în condițiile legii;
  • utilizatorii non-casnici* vor încheia contracte individuale de prestări servicii pentru gestionarea deșeurilor menajere cu operatorul de salubrizare, cu valabilitate începând cu data de 01.07.2021.

*persoane juridice, cu excepția asociațiilor de proprietari și a persoanelor juridice deținătoare de imobile cu destinație rezidențială.

Actualmente, pe site-ul Primăriei Sectorului 2, există o pagină dedicată serviciilor de salubrizare, pe care sunt publicate ghidurile pentru încheierea contractelor de salubrizare pentru utilizatori casnici (asociații de bloc și persoane fizice de la case) și utilizatori non-casnici (persoane juridice), precum și statistici cu numărul de contracte de salubrizare semnate de către utilizatorii casnici:

Captură de ecran pentru pagina web salubrizare.ps2.ro, pe care sunt publicate ghidurile pentru încheierea contractelor de salubrizare pentru utilizatori casnici (asociații de bloc și persoane fizice de la case) și utilizatori non-casnici (persoane juridice), precum și statistici cu numărul de contracte de salubrizare semnate de către utilizatorii casnici.

Concluzie: Taxa de habitat a fost înlocuită cu contracte individuale de salubrizare, iar tariful contractelor de salubrizare este stabilit de administrația publică locală, în condițiile legii. Promisiunea este îndeplinită.

gavel îndeplinită
ajutor pentru Markdown: CommonMarkGitHub Flavored