Nu este adevărat că în România prosumatorii produc acum mai mult decât face Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Sebastian Burduja · 11 septembrie 2024 · surse:

1
context

În cadrul unei emisiuni tv la Digi24, ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat că nu este adevărat că prosumatorii din România ar produce acum mai multă energie electrică decât Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Vezi declarația exactă începând cu minutul 19:30 al interviului.

Conform ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei), prosumatorii sunt acele persoane care produc energie electrică din surse regenerabile, folosind instalații de producere a energiei electrice cu putere instalată de cel mult 400 kW pe loc de consum, și care opțional livrează surplusul de energie electrică (energia din afara consumului propriu) în rețeaua națională de distribuție a energiei electrice.

Reamintim că Centrala Nucleară de la Cernavodă, singura de acest fel din România, are 2 unități în funcțiune, conectate la rețea în 1996 respectiv 2007, care produc fiecare câte 706 MW (conform Wikipedia).

de verificat
Verificăm dacă prosumatorii din România au generat mai multă energie electrică decât Centrala Nucleară de la Cernavodă, cândva în anul 2024.
un răspuns
1

Conform Transelectrica (operatorul de transport și de sistem pentru energia electrică din România), putem vedea un grafic cu producția și consumul de energie electrică din România, în timp real sau pe o perioadă anume din trecut, pe pagina web Producție, Consum, Sold.

Redăm mai jos o captură de ecran cu producția și consumul de energie electrică înregistrat în Sistemul Energetic Național (SEN) din România, în perioada 1 ianuarie 2024 - 31 decembrie 2024:

Captură de ecran cu producția și consumul de energie electrică înregistrat în România în perioada 1 ianuarie 2024 - 31 decembrie 2024. Date preluate de pe website-ul transelectrica.ro, pagina 'Producție, Consum, Sold'.

Observăm din graficul de mai sus că în cursul anului 2024 au fost produși:

  • circa 3 MW din surse fotovoltaice;
  • 732 MW din surse eoliene;
  • 1.381 MW din surse nucleare;
  • de două ori mai mulți MW din surse nucleare decât din surse fotovoltaice și eoliene la un loc.

Nici nu mai contează ce procent din energia solară și cea eoliană produsă în 2024 provine de la prosumatori, câtă vreme știm sigur că România a produs mai multă energie electrică din surse nucleare decât din aceste două surse regenerabile.

Afirmația este deci adevărată.

Lectură suplimentară:

Ghidul prosumatorului ediția 2024, realizat de energiaTa.org cu sprijinul Engie, afirmă la pagina 7 că:

suma puterilor acestor sisteme fotovoltaice depășește cele două reactoare nucleare de la Cernavodă

fiindcă numărul prosumatorilor români care au sisteme fotovoltaice a crescut cu 157% într-un singur an, din 2023 până în 2024. Probabil de aici a apărut informația conform căreia prosumatorii din România ar produce mai multă energie electrică decât Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Dar tot "Ghidul prosumatorului ediția 2024" amintește într-o notă de subsol de la pagina 7 că:

Reactorele nucleare produc totuși constant aceeași putere, pe când producția solară este volatilă în funcție de condițiile meteo și de anotimp.

prin urmare, prosumatorii români ar putea produce mai mult decât Centrala Nucleară de la Cernavodă doar în teorie, nu și în practică.

Conform ANRE, la data de 31.12.2024 erau 198.756 de prosumatori racordați la rețelele electrice ale operatorilor de distribuție, din care 176.050 erau persoane fizice, iar 22.706 persoane juridice. Totalul de putere electrică instalată era de 2.378,58 MW.

Ghidul prosumatorului ediția 2022 (aceiași autori) spune că în 2022 circa 44% din locuințele din România erau pretabile pentru instalarea sistemelor fotovoltaice (3.360.000 de locuințe din totalul de 7.470.000). Durata de viață a panourilor fotovoltaice este de minimum 25 de ani, iar investiția se recuperează în aproximativ 7 ani, conform aceleiași surse de mai sus.

gavel adevărată
ajutor pentru Markdown: CommonMarkGitHub FlavoredParsedown