Am făcut astăzi recepția Parcului Sălaj, care a fost reabilitat în întregime! Locul de joacă era într-o stare deplorabilă, motiv pentru care am dispus să îl reabilităm cât mai repede.

Cristian Popescu Piedone · 17 mai 2021 · surse:

1
context

Primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a anunțat în luna mai 2021 că Parcul Sălaj a fost reabilitat în întregime, fiind (re)inaugurat pe 17 mai 2021.

de verificat
Verificăm dacă Parcul Sălaj din sectorul 5 al Capitalei a fost reabilitat în întregime și (re)inaugurat în luna mai 2021.
0

Am modificat Contextul acestei afirmații deoarece confundasem Parcul Humulești (din sectorul 5) cu Parcul Sălaj, care nici măcar nu apare pe Google Maps.

un răspuns
1

În anunțul publicat de Piedone pe Facebook, se poate observa din video că parcul de care vorbește Piedone este mai degrabă un loc de joacă între blocuri, nu un parc propriu-zis, din cauza suprafeței foarte mici1. Ceea ce ridică întrebarea: despre ce loc de joacă, din sectorul 5, este vorba de fapt?

La începutul video-ului apar două repere publice care ne vor ajuta să localizăm acest loc de joacă:

  • o benzinărie Petrom, poziționată gard în gard cu locul de joacă:

    Captură de ecran din video-ul (și anunțul) publicat de Piedone pe 17 mai 2021, pe pagina sa de Facebook. În imagine am marcat cu săgeată roz benzinăria Petrom care se vede în spatele locului de joacă.

  • un magazin Kaufland, aflat pe o stradă învecinată locului de joacă:

    Captură de ecran din video-ul (și anunțul) publicat de Piedone pe 17 mai 2021, pe pagina sa de Facebook. În imagine am marcat cu săgeată roz magazinul Kaufland, a cărui siglă se vede pe o stradă alăturată locului de joacă.

Am căutat pe Google Maps un magazin Kaufland din sectorul 5, care se află în apropierea unei benzinării Petrom, și am localizat astfel locul de joacă, care se numește Miniparcul Telița și se află pe strada Telița:

Captură de ecran de pe Google Maps, cu harta zonei în care se află locul de joacă menționat de Piedone. Am marcat cu săgeți roz poziția magazinului Kaufland și poziția benzinăriei Petrom (ambele din vecinătatea locului de joacă), precum și poziția locului de joacă identificat.

1 Am calculat suprafața Miniparcului Telița folosind unealta "Measure" din Google Maps: are aproximativ 1.531 metri pătrați, deci acest spațiu verde clar nu se încadrează la categoria "parcuri":

Captură de ecran de pe Google Maps, cu harta zonei în care se află locul de joacă menționat de Piedone. Am marcat cu săgeți roz magazinul Kaufland și benzinăria Petrom (din apropierea locului de joacă), precum și aria locului de joacă, calculată automat de Google Maps Measure.

(Tip: În Google Maps, am dat click pe "Layers", apoi click pe "More", am selectat "Map tools: Measure", am punctat pe hartă vârfurile miniparcului, închizând figura geometrică rezultată, iar apoi Google Maps a calculat automat suprafața acestei figuri geometrice).

Am comparat diferite poze ale acestui Miniparc Telița, de pe Google Maps, ca să văd cum arăta înainte și după renovarea anunțată de Piedone:

Din ultimele două poze de mai sus, se vede clar că acest loc de joacă (Miniparcul Telița) a fost renovat.

Concluzie:

Este adevărat că Piedone a renovat în mai 2021 un loc de joacă între blocuri, aflat în vecinătatea unei benzinării Petrom și a magazinului Kaufland Ferentari. Însă nu este adevărat că parcul renovat se numește "Parcul Sălaj", denumirea lui de pe hartă este "Miniparcul Telița". Afirmația este deci "mixtă".

gavel mixtă
ajutor pentru Markdown: CommonMarkGitHub Flavored