search
search
person
language
done
română
done
English
light_mode
dark_mode
help center
donate
log in
Markdown Code
back
Deputatul USR Cătălin Drulă, candidat la alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie 2025, a declarat pe pagina sa oficială de Facebook că în timpul mandatului său de ministru al Transporturilor (în 2021), a reușit să aloce un buget semnificativ pentru investiții și întreținere, cum ar fi un miliard de lei la CNAIR pentru covoare asfaltice, marcaje, și altele. [CNAIR](https://www.cnadnr.ro/ro), Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, este o companie care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor (vezi [Unități în subordine](https://www.mt.ro/domenii/rutier) pentru acest minister). CNAIR este principalul beneficiar al investițiilor și administrator al rețelei de autostrăzi, drumuri expres și drumuri de interes național. Actualmente, CNAIR administrează [279 de drumuri naționale](https://www.cnadnr.ro/ro/retea-trafic-drumuri-nationale), plus [9 autostrăzi și 3 drumuri expres](https://www.cnadnr.ro/sites/default/files/proiecte/autostrazi%20si%20DE%20in%20circulatie.pdf). La sfârșitul anului 2020, lungimea drumurilor publice din România totaliza 86.791 km (conform [INS](https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/lung_cailor_transp20r.pdf)), din care: - 17.913 km de drumuri naționale, din care: - 6.178 km erau drumuri europene; - 920 km erau autostrăzi; - 35.085 km de drumuri județene; - 33.793 km de drumuri comunale. Cătălin Drulă a fost ministru al Transporturilor timp de 8 luni în anul 2021 (23 decembrie 2020 - 7 septembrie 2021), în cadrul [Guvernului Cîțu](https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Florin_C%C3%AE%C8%9Bu). *Notă: sumarul afirmației a fost scurtat, pentru a fi mai concis. Vezi mai jos paragraful întreg, extras din declarația lui Drulă, din care am rezumat afirmația culeasă de noi (marcarea cu bold ne aparține):* > În același timp, deși a fost un an greu cu prăbușire de venituri în Transporturi, **am reușit** să negociez și **să aloc bugete semnificative de investiții și întreținere. Un miliard la acea vreme la CNAIR pentru covoare asfaltice, marcaje, etc**. Sute de milioane la CFR pentru șină nouă, traverse, schimbătoare de cale.
Markdown is the notation that produces the article's formatted text. Only the content of Markdown-aware fields is displayed.