Istoricul afirmației: Un program similar [cu al nostru], dar eșuat, este cel din Guvernul Năstase, care face locuințe de tip ANL și acum, dar aceste locuințe ajung numai la clienți politici.

autor dată modificări
cata pe 26 septembrie 2024
- modificări la context
În cadrul unei emisiuni tvTV la Gândul, George Simion, candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale din 2024, a declarat că planul ANL (locuințe accesibile ca preț, construite de stat) lansat de Guvernul Năstase ar fi unul eșuat, deoarece locuințele ANL care încă se mai construiesc ar ajunge doar la clienți politici.
El a comparat planul ANL cu planul propus de partidul său pentru alegerile prezidențiale din 2024 (planul "Locuințe la 35.000 euro"), care prevede construirea a maximum [1 milion de apartamente](https://planulsimion.ro/casa-pentru-fiecare.html) în țară, amplasate în imediata apropiere a orașelor mari suprasaturate urbanistic și vândute de stat la prețul de pornire de 35.000 euro (în funcție de mărimea apartamentului: 2, 3 sau 4 camere).

Vezi declarația exactă începând cu [minutul 36:04](https://www.youtube.com/live/V8twf5BdUQU?si=mq_6O7KATxiisqQ4&t=2164) al interviului Gândul.

Reamintim că [ANL](https://m.anl.ro/ro/despre/) (Agenția Națională pentru Locuințe) s-a înființat în baza Legii nr. 152/1998, pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național. Agenția își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ca instituție de interes public cu personalitate juridică, și derulează la nivel național 4 programe principale de construcții de locuințe:
* Programul Locuințe prin credit ipotecar (lansat în 1998);
* Programul Locuințe pentru tineri, destinate închirierii (lansat în 2001);
* Renașterea satului românesc (adresat personalului didactic, medicilor, asistenților medicali și polițiștilor care își desfășoară activitatea în mediul rural);
* Locuințe sociale pentru comunitățile de romi (lansat în 2008).

ANL oferă și programe cu caracter temporar, de ajutorare a persoanelor afectate de inundații. Prin intermediul agenției, s-au reconstruit case distruse sau grav avariate și s-au achiziționat materiale de construcție, care au fost distribuite persoanelor sinistrate.