search
search
person
language
done
română
done
English
light_mode
dark_mode
ajutor
autentificare
Codul Markdown
înapoi
Pe [23 iunie 2022](https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=11349), DNA a cerut ridicarea imunității parlamentare a deputatului PSD Adrian Chesnoiu, pe atunci aflat și în funcția de ministru al Agriculturii, cu scopul de a fi cercetat penal pentru abuz în serviciu și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite, în legătură cu organizarea unor concursuri de angajare în ministerul Agriculturii. Reacția oficială a lui Adrian Chesnoiu a fost publicată în aceeași zi, pe pagina sa de Facebook: > NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă! > > În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii: > Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune! > > Mă retrag din funcția de ministru - nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale. > De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat! > > Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut! > Doamne ajută!
Codul Markdown este notația care produce textul formatat al articolului. Este afișat doar conținutul cîmpurilor care admit notația Markdown.