Da, este vorba de stația de metrou "Tudor Arghezi", care a fost inaugurată pe [15 noiembrie 2023](https://ps4.ro/comunicate-de-presa/sectorul-4-a-dat-in-folosinta-statia-de-metrou-tudor-arghezi/), conform unui comunicat de presă de pe site-ul Primăriei Sectorului 4:
> Noua stație de metrou Tudor Arghezi este amplasată între stația Berceni, actualul capăt al Magistralei 2 și Șoseaua de Centură și are o lungime totală de 1,6 kilometri.
>
> Aceasta este prevăzută cu 5 zone de acces pietonal, dintre care una este situată vizavi de stația de metrou și asigură legătura cu peronul noii stații, printr-un pasaj pietonal subteran, cu o lungime de 14 metri, ce subtraversează Șoseaua Berceni.
Stația de metrou "Tudor Arghezi" este pe magistrala M2 de metrou, pe care se află câteva stații importante din centrul Bucureștiului: Piața Unirii, Universitate, Piața Romană, Piața Victoriei, conform [hărții de metrou](https://www.metrorex.ro/storage/documents/1709798843harta_2023.pdf) din București:
<a href="attachment/348/full.pdf" class="expand">
<img src="attachment/348/200.jpg" alt="Harta rețelei de metrou din București, conform Metrorex.">
</a>
Poze cu această stație se găsesc pe [Google Maps](https://maps.app.goo.gl/QiP5ma6x2aGQWqpcA).
Scopul 1) este deci îndeplinit.
În comunicatul de presă al Primăriei Sectorului 4, care anunța inaugurarea stației de metrou "Tudor Arghezi", este menționată și parcarea de tip park&ride:
> Odată cu inaugurarea noii stații, a fost dată în folosință și parcarea aferentă acesteia, de tip park&ride, care pune la dispoziția șoferilor 350 de locuri, amenajate pe două niveluri.
[Park&ride-ul "Tudor Arghezi"](https://maps.app.goo.gl/Q9P241DH72FUprHi9) se află la [120 metri distanță](https://maps.app.goo.gl/jqSj8kPdHpjMiEJ99) (2 minute de mers pe jos) de una din zonele de acces pietonal în stația de metrou Tudor Arghezi, conform Google Maps:
<a href="attachment/349/full.png" class="expand">
<img src="attachment/349/200.png" alt="Captură de ecran de pe Google Maps (vedere din satelit), cu park&ride-ul Tudor Arghezi și poziționarea acestei parcări raportat la stația de metrou Tudor Arghezi și Șoseaua de Centură București.">
</a>
Scopul 2) este deci îndeplinit.
Promisiunea este complet îndeplinită.