Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat în martie 2021 că a depus documentația pentru finanțarea prin PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență) a proiectelor de consolidare și reabilitare a școlilor din Sectorul 4. Cu această ocazie, el a promis că va consolida, moderniza și autoriza ISU restul de clădiri de școli, care nu au trecut deja prin acest proces.
Conform Hotărârii Consiliului Local Sector 4 [nr. 88/2020](https://doc.pmb.ro/monitorul_oficial/2020/iun_2020/HCLS_4_88.pdf), **rețeaua unităților de învățământ preuniversitar de stat** din sectorul 4 avea, în anul școlar 2020-2021, 59 de unități împărțite astfel:
- 18 grădinițe;
- 23 de școli pentru învățământ primar și gimnazial;
- 4 colegii naționale teoretice;
- 1 colegiu național vocațional;
- 3 licee tehnologice;
- 5 licee vocaționale;
- 3 școli speciale;
- 1 club sportiv;
- 1 club al copiilor.