search
search
person
language
done
română
done
English
light_mode
dark_mode
ajutor
autentificare
Codul Markdown
înapoi
#### 1) S-a angajat România în 2021, față de Comisia Europeană, că va avea deficit bugetar de doar 2,4% din PIB în 2024? În luna [mai 2021](https://mfinante.gov.ro/documents/35673/41334/Programconvergenta2021-2024.pdf), România și-a asumat reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 2024, în cadrul **Programului de convergență 2021-2024**, vezi pagina 35 a documentului publicat de Guvernul României: > În intervalul 2021-2024 este estimată o reducere semnificativă a deficitului bugetar de peste 6 puncte procentuale, până la un nivel de sub 3% din PIB până în 2024, în principal ca urmare a diminuării cheltuielilor bugetare ca procent în PIB. <a href="attachment/372/full.pdf#page=35" class="expand"> <img src="attachment/372/200.jpg" alt="Programul de convergență 2021-2024, publicat de Guvernul României în luna mai 2021. Fișier PDF."> </a> La [18 iunie 2021](https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2021/06/18/excessive-deficit-procedure-council-adopts-recommendation-for-romania/), Consiliul Uniunii Europene a adoptat o recomandare, în temeiul articolului 126 alineatul (7) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în vederea încetării situației de deficit public excesiv din România până cel târziu în 2024. României i s-a recomandat să reducă deficitul public astfel: - la 8,0 % din PIB în 2021; - la 6,2 % din PIB în 2022; - la 4,4 % din PIB în 2023; - la 2,9 % din PIB în 2024. Prima recomandare de acest tip fusese adoptată de Consiliul Uniunii Europene, pentru România, în aprilie 2020, având ca termen inițial anul 2022. Recomandarea din 18 iunie 2021 a luat în considerare incertitudinile cauzate de pandemia de COVID-19 și a desemnat anul 2024 drept noul termen-limită pentru corectarea deficitului excesiv al României, conform comunicatului de presă de mai sus. Tot acolo este menționat și că: > Se așteaptă ca România să prezinte Consiliului, până la 15 octombrie 2021, un raport privind strategia de consolidare în vederea atingerii obiectivelor stabilite în recomandare. Pe [14 octombrie 2021](https://gov.ro/ro/media/comunicate/informatie-de-presa-privind-actele-normative-adoptate-sau-de-care-guvernul-a-luat-act-in-edinta-din-14-octombrie-2021), România a trimis un raport către Comisia Europeană, privind acțiunile întreprinse pentru ajustarea deficitului bugetar. Nu am găsit acest raport, dar reasumarea angajamentului României, de a atinge un deficit sub 3% din PIB în 2024, este pomenită în pagina 5 din raportul Comisiei Europene publicat pe [24 noiembrie 2021](https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52021DC0915#page=5). În documentele de mai sus, nu am găsit valoarea exactă menționată de Geoană (de 2,4% din PIB, deficit bugetar asumat pe 2024), dar aceasta se încadrează oricum în limita de deficit asumată de guvern, de sub 3% din PIB. Punctul 1) este deci adevărat. #### 2) Ce partide guvernau România la momentul angajamentului de mai sus, respectiv acum? Iată componența guvernelor României în momentele sus-amintite, versus acum: data | evenimentul de la acea dată | guvernul de la acea dată | partidele din acel guvern | sursa --|--:|--:| mai 2021 | prima asumare a angajamentului | guvernul Cîțu | PNL, USR-PLUS, UDMR | A 14 octombrie 2021 | reasumarea angajamentului | guvernul interimar Cîțu | PNL | A septembrie 2024 | afirmația lui Geoană despre "actualii guvernanți" | guvernul Ciolacu | PNL, PSD | B, C Elementul comun din guvernele de mai sus este partidul PNL, care reprezintă doar jumătate din actuala coaliție guvernamentală PSD - PNL. "Actualii guvernanți" pomeniți de Geoană nu sunt strict aceiași cu cei din perioada mai - octombrie 2021. Punctul 2) este deci parțial adevărat. Surse: * A - [guvernul Cîțu](https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Florin_C%C3%AE%C8%9Bu) * B - [coaliția PSD - PNL](https://ro.wikipedia.org/wiki/Coali%C8%9Bia_Na%C8%9Bional%C4%83_pentru_Rom%C3%A2nia) * C - [guvernul Ciolacu](https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Marcel_Ciolacu) #### 3) Are România deficit bugetar de 9% în 2024? Conform notei de fundamentare care însoțește proiectul de Ordonanță de Urgență pentru rectificarea bugetului de stat pe anul 2024, publicată de Ministerul Finanțelor pe [19.09.2024](https://mfinante.gov.ro/static/10/Mfp/transparenta/NFproiectOUGrectificare_19092024.pdf), deficitul bugetar pe 2024 este acum 6,94% din PIB. Geoană afirma că deficitul bugetar pe 2024 ar fi în septembrie de aproape 9% din PIB. Ministerul Finanțelor a confirmat un deficit de aproape 7% din PIB. Diferența dintre cele 2 valori nu e mare (sub 5 procente), deci punctul 3) al afirmației este "în general adevărat". #### Concluzie Cu un punct din demonstrație "adevărat", un al doilea punct "parțial adevărat" și un al treilea punct "în general adevărat", verdictul afirmației este deci în general adevărată. România a promis Comisiei Europene în 2021 că va avea un deficit bugetar sub 3% din PIB în 2024, ceea ce nu se va realiza până la sfârșitul anului, dacă în septembrie 2024 avem deja un deficit de 7% din PIB. PNL este partidul care se afla la guvernare și în 2021 și în 2024.
Codul Markdown este notația care produce textul formatat al articolului. Este afișat doar conținutul cîmpurilor care admit notația Markdown.