Avem nevoie de reformă în materie de pensii. Gândiți-vă că acum avem un deficit la bugetul de asigurări sociale de 16 miliarde. Până în anul 2030 vor ieși în plus, față de cât ies în mod normal, la pensie aproximativ 1,8 milioane de pensionari, ca urmare a boom-ului de natalitate din perioada 1966 - 1969.

Raluca Turcan · 5 iunie 2021 · surse:

1
context

Afirmația a fost făcută în timpul unei vizite de lucru efectuate la Botoșani de către Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.

Generația „decrețeilor” este populația născută în perioada 1966-1969, când România a înregistrat o creștere a natalității, datorate decretului nr. 770 din 1966, care interzicea avortul.

scop
Verificăm (1) dacă deficitul actual la bugetul de asigurări sociale este de 16 miliarde de lei și (2) dacă până în 2030 vor ieși la pensie cu 1,8 milioane mai mulți români decât în mod normal (datorită decretului anti-avort din 1966).
2 răspunsuri
1

Deficitul bugetului de pensiiinsert_link

Bugetul asigurărilor sociale a fost autorizat prin Legea 16/2021 (recomand consultarea pe site-ul Lege5 întrucît tabelele sînt mai lizibile). Bugetul este exprimat în Articolul 3, alineatele (1) și (2), apoi detaliat în primul tabel (anexa 1/03).

Valoarea bugetului este de 90.363.068.000 de lei, din care 90.079.743.000 de lei sînt destinați sistemului public de pensii, iar 283.325.000 de lei sînt destinați sistemului de accidente de muncă și boli profesionale. Aceste sume sînt procurate din venituri curente (73.596.921.000 de lei, în majoritate prin contribuțiile asiguraților) și din subvenții de la Bugetul de Stat (16.766.147.000 de lei).

Aceste 16 miliarde de lei sînt deficitul despre care vorbește Raluca Turcan. Sursa deficitului este creșterea cu 14% a punctului de pensie la 1 septembrie 2020. Această parte a afirmației este adevărată.

Creșterea numărului de pensionariinsert_link

În România, vîrsta de pensionare este de 63 de ani pentru femei și 65 pentru bărbați. Femeile născute între 1966 și 1969 vor ieși la pensie între 2029 și 2032, iar bărbații între 2031 și 2034.

Reciproc, în deceniul 2021-2030 se vor pensiona femeile născute între 1958 și 1967 și bărbații născuți între 1956 și 1965. Conform evoluției demografice (iată și o variantă grafică), în acea perioadă numărul de născuți vii era în scădere de la an la an. Strict vorbind, afirmația este falsă.

Totuși, afirmația Ralucăi Turcan conține și o parte de adevăr. Analizînd cei 7 ani dinaintea Decretului 770 (intervalul 1960-1966), numărul mediu de copii născuți a fost de circa 302.000 pe an. În deceniul următor (1967-1976) au fost circa 438.000 de nașteri pe an. Diferența este de 136.000 pe an. Cu alte cuvinte, începînd cu anii 2030-2032, cînd se vor pensiona femeile și bărbații născuți în 1967, numărul de pensionari va crește cu 136.000 în fiecare an timp de 10 ani.

gavel în general adevărată
0

Conform raportului „Situația financiară a Bugetului asigurărilor sociale de stat la 31.03.2020”:

Execuția bugetului asigurărilor sociale de stat la data de 31.03.2020 s-a încheiat cu un deficit în sumă de 1.554.539.169 lei, în condițiile în care s-a acordat o subvenție de la bugetul de stat pentru acoperirea deficitului sistemului de pensii în valoare de 2.718.325.000 lei. Deficitul se compune din:

  • sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și profesionale = excedent de 3.917.619 lei.
  • sistemul de pensii = deficit de 1.558.456.788 lei.

Deficitul la bugetul de asigurări sociale era (în martie 2020) de aproximativ 1.558 miliarde de lei, aproape 1,6 miliarde de lei, dar nu 16 miliarde de lei. Scopul (1) este deci fals.

Pentru demonstrarea scopului (2) ne trebuie:

  • numărul de persoane născute în perioada 1966-1969;
  • nivelul natalității anterior decretului din 1966 și posterior decretului (cu ce ordin de mărime va crește numărul pensionarilor până în 2030, raportat la un an obișnuit);
  • câți „decreței” se numără în rândul celor 9.7 milioane de români din diaspora (statistici din 2019).
ajutor pentru Markdown: CommonMarkGitHub Flavored